Questo sito usa cookie per fornirti un'esperienza migliore. Proseguendo la navigazione accetti l'utilizzo dei cookie da parte nostra OK

4 novembre 2020. “Io ci credo”.

Data:

03/11/2020


4 novembre 2020. “Io ci credo”.

Drapelul italian – sub care ţara s-a unit în vreme de lockdown – este protagonistul zilei Unităţii naţionale şi a Forţelor Armate.

Tricolorul reuneşte în el toate valorile fundamentale ale ţării noastre. Astăzi, la fel ca pe vremuri, ne-am reunit sub acest simbol, motivaţi de responsabilitarea care ne călăuzeşte orice acţiune pentru a construi viitorul generaţiilor următoare şi în memoria eroilor noştri, care au luptat până la sacrificiul suprem.

Mesajul manifestului din 4 noiembrie, redat alăturat, (śi videul, aici) poveşteşte despre o ceremonie ideală de ridicare solemnă a drapelului realizată în ştafetă de toate Forţele Armate, într-o perspectivă unitară şi interforţe. Un moment unic dar în acelaşi timp universal, care se repetă în scenariile naţionale şi internaţionale unde în fiecare zi sunt activi militarii noştri: de la teatrele de operaţiuni din Irak şi din Afghanistan la cele din Liban, de la intervenţiile în zonele afectate de cutremur la implicarea în ajutorarea medicală şi în recuperare la nivel înalt. Mici fragmente din activitatea pe care bărbaţi şi femei cu grade din rândul Armatei italiene, Marinei Militare, Aeronauticii Militare, Carabinierior şi Gărzii Financiare o desfăşoară pentru apărare şi securitate, în serviciul cetăţenilor şi instituţiilor. Este un exemplu sprijinul important şi susţinerea oferită colectivităţii, celor care au nevoie din cauza urgenţei Covid-19.

În ziua de 4 noiembrie E.S. Domnul Ambasador al Italiei la Bucureşti, însoţit de Ataşatul militar vor depune o coroană de lauri la Cimitirul italian şi român GHENCEA, în prezenţa unui număr restrâns de reprezentanţi ai autorităţilor italiene şi române, într-un format obligatoriu restrâns, cu respectarea normelor de limitare a pandemiei.


1110