Questo sito usa cookie per fornirti un'esperienza migliore. Proseguendo la navigazione accetti l'utilizzo dei cookie da parte nostra OK

SĂRBĂTOAREA UNITĂŢII NAŢIONALE ŞI A FORŢELOR ARMATE ITALIENE

Data:

04/11/2022


SĂRBĂTOAREA UNITĂŢII NAŢIONALE ŞI A FORŢELOR ARMATE ITALIENE

În ziua de 4 noiembrie s-a celebrat ziua Unităţii naţionale şi a Forţelor Armate italiene, în amintirea victoriei care a marcat realizarea unificării Italiei.

La Bucureşti, Ambasadorul Italiei şi Ataşatul Militar al Apărării au comemorat evenimentul printr-o ceremonie la Cimitirul italian Ghencea din Bucureşti, la care au participat o serie de reprezentanţi din rândul Ataşaţilor militari, autorităţilor civile şi militare române şi italiene. Din rândul autorităţilor la cel mai înalt nivel a fost prezent şi recent numitul Ministru român al Apărării, Angel TÎLVĂR.

Ceremonia s-a desfăşurat în format restrâns, cu câţiva invitaţi şi fără public, cu respectarea actualelor măsuri sanitare impuse de Guvern.

În cursul ceremoniei, care a început la orele 11.00, au fost depuse coroane de flori din partea celor mai înalte autorităţi ale statului român şi al Asociaţiilor care îi reprezintă pe italienii rezidenţi în România. Ambasadorul Italiei Alfredo Maria DURANTE MANGONI şi Ataşatul Militar al Apărării, Col. Ivano Antonio ROMANO, au depus coroane de flori la monumentele eroilor italieni şi români, pentru a-i comemora pe toţi militarii care s-au jertfit pentru PATRIE în Italia şi în străinătate, în vreme de război şi de pace, din care peste 1700 sunt îngropaţi în pământ românesc.

Marea majoritate a acestora sunt eroi căzuţi la datorie în timpul Primului Război Mondial, aparţinând Diviziei italiene care, făcând parte din Armata aliată a Generalului francez D’ESPERY, au participat la ofensiva de pe frontul macedonean în septembrie 1918 şi eroi căzuţi la datorie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care şi-au pierdut viaţa în timpul deplasărilor dinspre şi înspre frontul rusesc.

Soldaţii italieni se odihnesc alături de colegii lor români, stând mărturie a unui parcurs comun început în marele teatre de război ale primului şi al doilea conflict mondial şi care continuă astăzi sub formele recente de cooperare militară în diferite teatre de operaţiuni, cu scopul, la acea vreme, atingerii valorilor unităţii şi independenţei şi, în zilele noastre, printr-o strategie de securitate conştientă şi comună, în căutarea păcii europene şi mondiale.


1216