Pentru alegătorii rezidenţi în străinătate se aplică aceleaşi reduceri prevăzute pentru alegătorii rezidenţi pe teritoriul italian (60% la tarifele regionale şi 70% la preţul de bază prevăzut pentru alte trenuri ale serviciului naţional) cu o perioadă de utilizare mai mare: călătoria la ducere poate fi efectuată cu maxim o lună înainte de deschiderea sediului electoral şi cea la întoarcere cu maxim o lună după închiderea sediului.
Pentru alegătorii provenind din străinătate care au ajuns în Italia cu alte mijloace de transport decât trenul, reducerile se aplică de la localitatea de graniţă până la gara care deserveşte localitatea electorală. Sunt considerate „localitatea de graniţă” şi toate localităţile care deţin un aeroport internaţional. Pentru a beneficia de aceste reduceri alegătorii vor trebui să facă dovada că au reşedinţa în străinătate şi să prezinte documentaţia electorală prevăzută (carte de alegător sau avizul sau declaraţia autorităţii consulare care atestă că conaţionalul rezident se deplasează în Italia pentru a-şi exercita dreptul de vot).
Clichează aici pentru a vedea avizul Trenitalia
Instrucţiuni pentru alegătorii rezidenţi în străinătate
Instrucţiuni pentru alegătorii rezidenţi în Italia
Pentru alte informaţii consultaţi site-ul www.trenitalia.com (a se vedea Informaţii/Servicii/Călătorii ale alegătorilor).
Pagină specială