În urma unor sesizări făcute la Biroul Economic şi Comercial al Ambasadei cu privire la neefectuarea livrării de mărfuri de către anumite societăţi care opereaza în sectorul vânzării de paleţi şi de lemne de foc din România, recomandăm tuturor întreprinderilor precauţie maximă în timpul tratativelor de negociere, în special pentru cele efectuate la distanţă, cu ajutorul mijloacelor informatice. Mai precis, în cazul în care nu se cunosc interlocutorii şi nu au fost efectuate verificările necesare, se recomandă acestora să adopte toate măsurile de siguranţă posibile înainte de efectuarea unor eventuale plăţi.