Bucureşti, 22 mai – (Nova) – Ambasadorul italian la Bucureşti, Diego Brasioli, l-a întâlnit astăzi pe senatorul Marius Neculoiu, Preşedintele Grupului Parlamentar de Prietenie Romania-Italia. Menţionează acest lucru un comunicat al Senatului român. La întâlnire a participat şi vicepreşedintele Grupului, Senatorul Sorin Ovidiu Bota. La discuţii au fost abordate tematici cum ar fi situaţia relaţiilor politice, economice şi culturale dintre cele două ţări şi modalităţile de intensificare a colaborării parlamentare. În acest sens s-a evidenţiat posibilitatea de a crea în Italia un grup parlamentar de prietenie cu România care să poată continua activitatea începută în legislaturile anterioare.