Peste 500 de proiecte financiare, peste 50 de milioane de euro contribuţii plătite, 400 de mii de beneficiari estimaţi ai iniţiativelor umanitare susţinute prin efortul şi implicarea asociaţiilor în Italia şi în lume, aceasta este sinteza implicării EnelCuore în primii săi ani de existenţă. Printre beneficiari se află şi voluntari din zona Belluno ai asociaţiei Pollicino care au primit o contribuţie de 75 de mii de euro în anul 2011 pentru achiziţionarea unui microbuz dotat şi echipament pentru sala de fizioterapie şi recuperare funcţională a centrului de primire Pollicino din Petroşani.
“Emoţii, mărturii, imagini care întăresc necesitatea de a se dedica altora şi de a continua cu şi mai multă tărie în angajarea grea prin care trece o asociaţie, atât în Italia prin implicarea voluntarilor şi binefăcătorilor, cât şi în România pentru a continua acţiunea de ajutorare a copiilor şi la creşterea comunităţii”, acesta este comentariul pe care Pavei şi Collarin l-au împărtăşit la sfârşitul seminarului.