În perioada 27 – 28 septembrie a.c. s-a desfăşurat la Bucureşti cea de-a Patra Reuniune a Grupului ministerial la nivel înalt privind CESEC (Central and South Eastern Europe Connectivity) cu participarea Vicepreședintelui Comisiei Europene responsabil cu uniunea energetică Maroš Šefčovič, a comisarului european pentru politici climatice și energie Miguel Arias Cañete și a miniștrilor energiei din 9 state membre și din 8 părți contractante la Comunitatea Energiei. Cei prezenţi au semnat un important memorandum de înțelegere (MoU), care completează inițiativa CESEC existentă cu o abordare comună privind piețele energiei electrice, eficiența energetică și dezvoltarea surselor regenerabile de energie. Guvernul italian a fost reprezentat la reuniune de către Directorul General pentru siguranţa aprovizionării şi pentru infrastructurile energetice din cadrul Ministerului pentru Dezvoltare Economică (MISE), Ing. Gilberto Dialuce.
CESEC a fost creată în 2015 de Comisia europeană pentru a garanta tuturor ţărilor din Europa Centrală și din Europa de Sud-Est (Austria, Bulgaria, Croatia, Grecia, Ungaria, Italia, România, Slovacia şi Slovenia) accesul la o gamă mai diversificată a resurelor energetice şi pentru o interconexiune adecvată cu restul Europei. Comisia CESEC s-a dovedit esenţială pentru integrarea pieţelor de gaz din regiune devenind un canal fundamental pentru consolidarea ulterioară a întregului sector energetic.