Astăzi a avut prima întâlnire oficială dintre noul Ambasador al Italiei, Diego Brasioli şi Primul Ministru al României, Victor Ponta, într-un climat care a permis constatarea colaborării bilaterale şi europene extraordinare dintre cele două ţări.
Economia, investiţiile şi drepturile omului au fost temele cele mai importante discutate în cursul întâlnirii, după un prim schimb de opinii asupra situaţiei politice din Italia şi din România. Ambasadorul Brasioli a dorit să-l asigure pe Primul Ministru că, în calitate de al doilea partener comercial al României, Italia intenţionează să menţină rolul de interlocutor de încredere şi că nu va întârzia să sprijine şi să susţină Bucureştiul, în special în sectoare în care experienţa noastră şi profesionalismul sunt mai avansate. Cei doi reprezentanţi au convenit de asemenea asupra importanţei întăririi colaborării în domeniul cultural, cu referire în special la sectorul cercetării şi inovaţiei tehnologice în care Italia şi România pot găsi sinergii promiţătoare.
Exprimând deplina încredere în instituţiile româneşti şi în reformele în curs şi viitoare, Ambasadorul Brasioli a profitat în final de ocazie pentru a reaminti unele din întâlnirile cele mai importante care vor avea loc în cursul propriului mandat: Preşedinţia prin rotaţie a UE, pe care Italia o va deţine în al doilea semestru al anului 2014 şi EXPO 2015 de la Milano. Aceste evenimente, în opinia ambilor interlocutori, nu vor putea decât să confirme prietenia trainică ce leagă Italia şi România.