Cea de-a doua ediţie a “Festivalului de lectură pentru tineret” s-a încheiat luni 29 aprilie 2013 cu premierea, ce a avut loc la sediul Institutului Italian de Cultură “Vito Grasso” din Bucureşti. La ceremonie au participat, pe lângă comitetul organizatoric al Festivalului, Directorul Institutului Italian de Cultură “Vito Grasso”, reprezentanţii băncii Intesa Sanpaolo – sponsor al Festivalului, profesori italieni, profesori de italiană şi studenţi din liceele bilingve implicaţi în proiect (unii au venit special de la Timişoara şi de la Cluj).
Directorul Institutului Italian de Cultură, prof. Ezio Peraro, a evidenţiat însemnătatea Festivalului în contextul strategiilor de răspândire a culturii italiene în Romania şi pentru o cunoaştere mai aprofundată şi o mai bună colaborare între tinerii din cele două ţări. Reprezentantul băncii-sponsor, domnul Stefano Burani, a transmis salutul şi urările de continuare a proiectului, organizatorii au prezentat originea, structura şi scopul proiectului, descriind progresele cantitative şi calitative înregistrate de la prima la a doua ediţie a Festivalului şi trasând proiectul celei de-a treia ediţii, din 2014. Succesul crescând al festivalului justifică speranţa şi eforturile de: a extinde proiectul şi la universităţile române unde se studiază italiana (pentru a realiza o colaborare mai strânsă şi atât de dorită între licee şi universităţi); a încerca să se ofere primilor trei clasificaţi (nu numai primului) o vizită culturală în Italia (pentru a-i motiva mai mult pe participanţi); a evalua mai bine şi la timp cărţile propuse tinerilor; a extinde întâlnirile organizatorilor şi scriitorilor italieni cu studenţii la toate liceele şi facultăţile participante la proiect; a eficientiza comunicarea dintre participanţi şi a face mai bine cunoscut, marelui public, proiectul şi efectele sale prin internet, facebook, blog.
Apoi, juriul concursului, alcătuit din: prof. Smaranda Elian (Universitatea din Bucureşti), prof. Oana Bosca-Malin (Universitatea din Bucureşti) şi scriitorul italian Andrea Bajani, a anunţat numele premianţilor iar Directorul Institutului Italian de Cultură a condus ceremonia de premiere şi de predare a diplomelor de participare şi de excelenţă. De asemenea a fost citită în public scrisoarea cordială şi generoasă de felicitări şi de solidaritate trimisă de scriitorul Andrea Bajani.
Din cei 31 de participanţi ai celor cinci licee bilingve (româno-italian din România) la această a doua ediţie a Festivalului de Lectură pentru Tineret, premiile au fost acordate astfel:
– PREMIUL ÎNTÂI: Adelina Stoian (Liceul “Jean Louis Calderon” – Timişoara)
– PREMIUL DOI: Morar Anda (Colegiul Naţional “George Bariţiu” – Cluj-Napoca)
– PREMIUL TREI: Culcsar Gabriel (Colegiul Naţional “George Bariţiu” – Cluj-Napoca)
– MENŢIUNE SPECIALĂ: Mariş Alina (Liceul “Dante Alighieri” – Bucureşti)
– MENŢIUNE SPECIALĂ: Crăciun Maria Cristina (Liceul “Dante Alighieri” – Bucureşti)
– MENŢIUNE SPECIALĂ, adăugată la grupul celor cinci: Rita Puccini (Colegiul Naţional “George Bariţiu Cluj- Napoca) pentru prezentarea a două lucrări.
Premiile constau în: premiul întâi constă în cărţi şi o călătorie de 5 zile la Torino cu participare la Salonul de Carte de la Torino la secţiunea “Tineret” condusă de scriitorul Andrea Bajani; celelalte premii şi menţiunile constau în cărţi oferite de Institutul Italian de Cultură din Bucureşti. Ceremonia s-a încheiat cu un moment festiv plin de cordialitate oferit de Directorul Institutului Italian de Cultură.
Juriul, şi în general organizatorii Festivalului (Smaranda Elian, Oana Boşca-Mălin, Giancarlo Repetto, Federico Collesei, Cristina Tănase) consideră această a doua ediţie un succes încurajator şi, pregătiţi să înceapă pregătirile pentru ediţia următoare, mulţumesc din suflet tuturor celor care au sprijinit spiritual şi material această iniţiativă: Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso”, Ambasada Italiei în România, Banca Intesa Sanpaolo, cele 5 licee bilingve – directorii lor, profesorii lor şi, evident, elevii lor.